Oare noi ce vom fi?

Actuala generație de liceeni, actuala generație de tineri studenți. Oameni mici cu vise mărețe. Oare noi ce vom fi?

  Am fost judecați mai ceva ca la tribunal. Parcă suntem deja condamnați.  Crimă?  Jaf? Furt? Nici noi nu știm pentru ce. Suntem condamnați fiindcă, deși suntem doar niște puncte agintându-ne prin univers, visăm să cucerim lumea? Să prindem dintr-o privire și polul sud și polul nord?

  Suntem condamnați și totuși încă nu am făcut niciun pas sigur în viața noastră. Parcă ne-o spuneți din priviri când trecem prin fața voastră: „Nu vei reuși”. De parcă ați știi ce gândim…

 Avem aripile atât de deschise față de voi care vi le-ați jupuit de bună voie și v-ați legat de podea. Și totuși noi suntem cei pedepsiți , suntem criminalii care își ucid trecutul. Dar voi cine sunteți de vă permiteți să ne criticați pe noi?

 Ne condamnați sperând să fim ca voi, să  se lase liniștea peste glasul nostru. Visele noastre să fie închise într-o cutie maro pe care se va lăsa praful în anii ce vor urma.

 Mă uit în jurul meu și îmi imaginez. Am avut 22 de colegi de clasa în liceu. Câți dintre noi ne vom urma visele și câți vom pica la proba timpului?  Ce contează nota la extemporalul de biologie când pe cel al curajului l-am picat de mult? Câți dintre ei vor face din pasiunile lor meseriile lor? Mi-ar plăcea să cred că toți…