Tu știi rețeta succesului?

Ei bine, iată acesta este momentul critic. Momentul în care mă gândesc că iată am ajuns în linie dreaptă cu propriul meu viitor. Tânără studentă cu vise mari și fără de buget. Bun, situația asta e hai și cu rezolvarea, mi-am zis.

Pentru cei care au facebook (nu râdeți am cunoscut 3 persoane care nu au, probabil deja dacă o cunosc și pe a 4-a bat vreun record mondial) e imposibil să nu fi văzut măcar o dată o postare despre un tânăr american care a devenit antreprenor și acum duce o viață minunată. Uneori mai vezi că are și până în 20 de ani. Și stai și te gândești… da de ce? Ce are el și eu nu am?

Și uite-mă așa stând și gândindu-mă ce aș putea face eu în draga mea țară. Americanii au demonstrat că se poate. Bun, cum s-ar zice la mate verificarea e ok, hai să trecem la demonstrație.

După zile și zile de gândit în care mi-au ieșit 3 fire albe am găsit soluția pentru problema mea… la analiză. Mai rapid de atât am găsit soluția în ceea ce privește demonstrația faptului că și la noi se poate. Care este aceasta?

Ei bine după ce am studiat mai multe idei de afaceri, am aflat de catalogul francizelor din Romania. Și ca în desenele animate deasupra căpșorului meu blond a apărut un beculeț ( vezi, Emile, că și blondele gândesc?) . Și mi-am pus următoarea întrebare “Este franciza un model de business care mi se potriveste?”. Și după câteva ore am găsit răspunsul. Evident că da.

francize.jpg

De ce am făcut această alegere? Pentru că am citit pe undeva faptul că unul dintre cele mai importante lucruri din viață este să fi sincer cu tine. Deci, am fost sinceră cu mine și mi-am zis crudul adevăr în față ( sau mai bine zis în oglindă). Sunt tânără, fără pic de experiență și probabil dacă nu am pe cineva să mă ajute o să o dau în bară. Așa că am ales franciza, motivul fiind dat de riscurile care sunt mai mici deoarece aş beneficia de know-how-ul businessului, reţeta succesului e într-un fel asigurată.

Cum e și vorba aceea veche viața este suma alegerilor noastre așa s-a întâmplat și în legătură cu ideea mea. Imediat după prima mea alegere a urmat alta. Ce fel de franciză? Ce domeniu?

Și iar am gândit ( Emil, observi cât de mult gândesc?) la ce anume le place tinerilor de vârstă cu mine? Ce anume îmi place mie să fac? Să scriu pe blog! Ce răspuns mai evident de atât? Și ce mai fac pe lângă asta? Păi scriu în unul din multele mele caiețele, citesc câte o carte și beau o cantitate enormă de ceai. Deci mi-am pus în minte să creez un loc unde bloggeri să se simte ca acasă.

După ce am luat și am citit lista cu francizele de la noi din țară m-am decis asupra francizei Tucano Coffee. Conceptul acestei francize : Love, Peace and Coffee m-a cucerit definitiv. Și am ales orașul Brașov, că tot sunt îndrăgostită iremediabil de acest loc de poveste. Aici voi crea locul special pentru superbloggeri, că tot are loc gala prin apropriere.

Următoarea alegere? Dacă va fi o franciză simplă sau o masterfranciză. Dacă aș fi ales o franciză simplă aș dobândi dreptul de a promova și comercializa serviciul dezvoltat de către francizor printr-o singură unitate. Dacă aș alege o masterfranciză aș beneficia de un teritoriu mai mare, acesta fiind întreg teritoriul țării. Dar totuși să nu ne întindem mai mult decât ne este plapuma.

Iar după ce am reușit să îmi creez eu afacerea mea care a devenit un succes asemenea afacerilor antreprenorilor americani multă lume m-a întrebat cum am reușit. Și așa că i-am chemat la o cafea în franciza mea și le-am povestit despre rețeta succesului oferită de francize România.

Articol scris pentru superblog2017

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s