Pe urmele cărților

Un vechi proverb livresc spune că ai atâtea vieți câte cărți citești. Ei bine, asta înseamnă că fiecare carte pe care ai citit-o ți-a oferit o viață, fie ea de prinț sau de cerșetor, fie ea magică plină de jobene atotștiutoare sau tristă și monotonă într-o Anexă din timpul războiului. Un cititor călătorește prin lume cu fiecare carte deschisă, vizitând locuri care mai de care mai fascinante pe care, bineînțeles, și le-ar dori să le viziteze în realitate. E drept, nimeni nu ne poate duce să vedem Imperiul Galactic dar, pentru locuri pământești ne ajută cei de la Christian Tour.

Dacă e ceva ce leagă toți oameni de pe acest pământ atunci este dorința de a călători. Nu cred să nu existe persoană care atunci când era copil sau adolescent să nu se fi uitat la linia orizontului și să se întrebe ce se află după.

Ca și cititoare am parcurs planeta de la nord la sud și de la est la vest de nenumărate ori. Am călătorit în Orientul Mijlociu în ”Splendida cetate a celor o mie de sori” și mai apoi am zburat spre Londra unde am auzit legenda urbană despre Regina Elisabeta I alături de Cotton Malone. Mai apoi am mers până în Siberia alătuturi de profesorul Mihai Ulmu în ”Temă pentru acasă” doar ca să mă întorc, tot alături de acesta, la mine în țară. Dar, după ce teancul de cărți citite ajunge atât de mare încât mai are puțin și atinge tavanul, dorința de a vedea cu proprii ochi acele locuri devine aproape imposibil de suportat. Mai ales ca blogger. Mai ales în momentele în care te gândești cum ar fi să le descri cititorilor tăi locurile dragi din propriile lor cărți.

La un an de blog încheiat m-am hotărât să fac ceva în privința dorinței exprimate mai devreme. Și anume, să o realizez. Mi-am propus să plec pe urmele câtorva dintre poveștile dragi mie și să cutreier 2 continente, pentru a putea vedea și eu monumentele pe care doar mi le-am putut imagina cu ajutorul descrierilor. Zis și făcut. Cu multă grijă, am parcurs pagina circuite Christian Tour și am ales 3 dintre acestea. Mare parte din problemă era deja rezolvată, acum mai rămânea doar bagajul și evident o listă cu ce îmi doresc cel mai mult să vizitez. Nu degeaba am mania listelor de genul vezi să nu uiți să.

Dar bagajul nu reprezintă o problemă, după aproape 5 ani de stat pe la cămin deja mă pot lăuda cu o vastă experiență în ceea ce privește geamantanele. Primul lucru de bifat vor fi întotdeauna actele căci fără ele nu mai plecăm nicăieri. Apoi biletele de avion căci iar, fără ele stăm acasă. Urmează câteva haine cât mai lejere și mai comode, la fel și încălțămintea căci cel mai frumos se vizitează pe jos. Încărcător, periuță de dinți, portofel, alte produse de igienă și încă vreo două tricouri. Ideea de bază la călători e să pleci cu geamantanul cât mai gol fiindcă, oricum, te vei întoarce cu el plin. Până mă prind eu unde mi-am uitat ochelarii, îmi permit să visez puțin la ce anume voi vizita.

Pentru început am de gând să merg pe urmele autoarei Elizabeth Gilbert și a cărții sale ”Eat.Pray.Love”. Cu speranța ca la finalul călătoriei să pot spune și eu asemenea autoarei că am luat ”cele mai frumoase 12 kilograme din viața mea”. Așadar, voi pleca pe urmele dânsei nicăieri în altă parte decât la Citta Eterna sau mai simplu, Roma. Iar mai departe am ca scop să mă delectez cu Farmecul Umbriei.

Tradus în română titlul cărții este acesta ”Mănâncă. Roagă-te. Iubește”. Iar dorința mea este să fac din acest titlu un fel de mantră pentru această călătorie. Doar că nu neapărat în ordinea aceasta. Eu am de gând să încep cu ”Roagă-te” și să vizitez locuri ce au adăpostit de-a lungul veacurilor numere impresionante de creștini, locuri care au influențat atât de mult viața oamenilor de-a lungul timpului, locuri ce au reprezentat speranță în vremurile tulburi ale omenirii.

Basilica San Pietro reprezintă cel mai bine definiția grandorii iar alături de Santa Maria Maggiore și San Pietro in Vincoli sunt locurile pe care îmi doresc cel mai mult să le vizitez în Roma. Atât datorită însemnătății lor religioase dar și datorită importanței istorice și a arhitecturii deosebite.

Vatican-Italia-Farmecul-Umbriei.jpg

capela-sixitina6.jpg
Sursă: Jurnalul Spiritual

Dar dacă ne aflăm în minunata Umbrie și vorbim de religie, atunci vorbim de unul dintre cele mai fierbinți puncte de pe hartă din punct de vedere al istoriei religioase. Dacă inima religiei se consideră Ierusalimul atunci cu siguranță creierul este Vaticanul. Astfel, am de gând să străbat străzile sale și să reproduc câțiva din pașii pe care profesorul Langdon i-a făcut în cartea ”Îngeri și demoni” de Dan Brown. Degeaba am ediția ilustrată a cărții, curiozitatea mea nu este pe deplin satisfăcută. Așa că, am de gând să profit de ocazie și să văd cu ochii mei minunile descrise de autor. Capelă Sixtină din Bazilica Sfântul Petru este unul din lucrurile pe care mi le-am dorit să le văd cel puțin o dată în viață, pentru cei care nu știți aici se alege următorul papă. De asemenea, modul în care Dan Brown a descris Muzeele Vaticanului și operele care se află expuse m-au făcut foarte curioasă. Șansa de a admira opere ce poartă semnăturile lui Leonardo da Vinci, Giotto, Caravaggio și bineînțeles, Rafael care este pomenit foarte des în carte. Nici Grădinile Vaticanului nu am de gând să le ratez, acestea fiind celebre pentru monumentele și fântânile lor, pentru fortificațiile renascentiste și baroce.

Mai departe voi continua cu ”Mănâncă” și voi alege pentru început înghețata. Chiar două tipuri de înghețată. Cea cu salvie și zmeură și cea cu migdale și smochine. Musai, să mănânc aceste combinații nemaipomenite de gelato. Cum în tur se află și Perugia, nici nu mă gândesc să ratez produsele Perugina și mai ales cel mai de soi produs al lor “Bacio Perugina”, o coaja de ciocolata neagra, cu umplutura moale de miez de alune și alune crocante. Numai gândul îmi lasă apă-n gură.

perugia-italy.jpg
Sursă: Foarte.ro

Aș putea vorbi ore și ore despre Umbria dar nu voi merge doar acolo. Căci ”Iubește” eu îl asociez cu ”călătorește” altfel spus ”iubește să călătorești”. Așa că, voi porni mai departe pe urmele Margueritei van Geldermalsen, cea care a renunțat la viața sa occidentală și a ales viața beduinilor lucru de care vorbește în cartea „Măritată cu un beduin”. Deci, e timpul să ne bucurăm de Iordania Experience!

big-iordania-jerash-jerash-nymphaeum-jerash-iordania-h0m2-uob1
Sursă: Paralela 45

Iordania este considerată o oază de liniște și pace fiind celebră pentru orașele sale săpate în stânca roșiatică. Cum am vizitat Vaticanul, punct central al religiei catolice, m-am gândit că ar fi perfect ca în continuare să vizitez Templul lui Zeus care se află în cel mai bine conservat oraș roman, Decapolis. Urmat apoi de Catedrala Sf. Teodor construită în secolul al IV- lea. De ce aleg o varietate de locuri închinate diferitelor religii? Deoarece religia a fost și rămâne unui dintre cei mai puternici stâlpi ai lumii, a reprezentat sursa a sute de războaie și i s-au dedicat mii de cărți. ”Calea spre credință” de Regina Noor are ca spațiu geografic chiar Iordania așa că voi vizita cât mai multe lăcașuri religioase și cât mai diferite pentru a înțelege cât mai multe.

Tot în Iordania se află și ”Orașul Mozaicului” – Madaba unde se află un alt lăcaș important și anume Biserica Greco – Ordodoxă Sf. Gheorghe. Tot aici se găsește și harta din mozaic a Ierusalimului și a Pământului Făgăduinței. O reprezentarea grafică conține două milioane de bucăți viu colorate ce ilustrează dealuri, văi, orașe dar și Delta Nilului. Ce poate fi mai frumos?

Cât timp mă voi afla în Iordania îmi mai doresc să văd și El-Maghtas, locul unde a fost botezat Hristos. Acesta se află pe malul râului Iordan și are o semnificație importantă în trei religii diferite: iudaică, creștină și islamică, fiind considerat locul unde Profetul Ilie s-a ridicat la ceruri.

Încă nu sunt sigură dacă voi gusta din mansaf, mâncare tradițională ce consta din carne de miel fiarta în supa de “jammed”, deoarece nu sunt o fană a acestui tip de carne. Dar totuși sunt intrigată de modul în care se servește acest fel. Tradițional se mănâncă în stil beduin: pe o tavă colectivă și oaspeții stau în picioare cu mâna stângă la spate; se toarnă supa de iaurt pe tava și se mănâncă folosind mâna dreapta: se formează mici bile de orez cu carne, de mărimea unei îmbucături.

mansaf-jordanian-food
Sursă: migrationology.com

După ce termin de vizitat ceea ce mi-am propus în Iordania merg chiar mai departe pe acest continentul spre Țara Soarelui Răsare, Japonia. De data această lăsând în spate poveștile cu beduini și pornind cu gândul la această țara de origine a lui Haruki Murakami autorului cărții ”Pădurea Norvegiană”.

În opinia mea Japonia reprezintă un ansamblu de vechi și nou nemaipomenit. Primul lucru pe care îl voi vizita va fi Asakusa, centru vechi al Tokyo-ului. Aici se află Templul Asakusa Kannon, numit și Senso-ji. Ceea ce mă fascinează la acesta este faptul că este cel mai vechi templu budist din Tokyo. Musai, după ce am văzut grădinile Vaticanului, este să vizitez și grădina Palatului Imperial din Tokyo al cărui aspect este din secolul XVIII. Sper să îmi ofere senzația unei călătorii în timp. Iar, după această incursiune în trecut voi merge să admir priveliștea de la ultimul etaj al clădirii Tokyo Metropolitan
Government. Asta pentru a avea în itinerarul meu atât elemente istorice cât și moderne.

Tokyo Metropolitan Government Building
Sursă: tokyocheapo.com

Cartea ”Memoriile unei Gheișe” de Arthur Golden mi-a stârnit curiozitatea așa că, după ce voi vizita Templul Tenryu-ji cunoscut și ca Templul Dragonului – templu budist zen construit în 1339, voi face o plimbare prin cartierul Gion, renumitul cartier al gheișelor din Kyoto.

Geisha-Japonia-Tara-Soarelui-Rasare.jpg

Cea mai mare statuie a lui Buddha Vairocana din lume, care cântărește 400 de tone și are o înălțime de 15 m, se află în Marele Templu Răsăritean, Todai-ji. Ultimul obiectiv la care mă pot gândi este Parcul din Nara. Motivul fiind reprezentat de slăbiciunea mea pentru animale și faptul că parcul, deschis în 1880, adăpostește peste 1200 de căprioare.

Cu gândul la cartea ”Civilizaţia Japoneză tradiţonală” mi-am amintit de unul dintre cele mai fascinante ritualuri japoneze și anume ritualul ceaiului. Unul din meniurile tradiționale japoneze pe care le-as încerca ar fi chakaiseki ryōri care se servește chiar înaintea ritualului mai sus menționat. Menrui cu siguranță un preparat pe care mi l-aș dori în meniul meu. Făcând astfel un salt de la pastele italienești la tăiețeii japonezi.

Și cam asta ar fi vizita mea spusă pe repede înainte într-un articol lung cât o zi de post. Dar nu este nici o problemă, merge un post înaintea unei astfel de călătorii pentru a pregăti stomacul pentru tot felul de minunații culinare.

Articol scris pentru Spring SuperBlog2018

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s